autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mie, Noi 21st, 2012

GHID: Cum să scăpăm de accidente pe drumurile cu zăpadă și gheață

Începe sezonul de iarnă, iar prognozele meteo nu sunt dintre cele mai fericite. Se anunță zile multe cu frig și cantități destul de mari de zăpadă. Dacă toate aceste previziuni se vor adeveri, este bine să fim cât mai pregătiți pentru a traversa zonele cu zăpadă.

Regulile generale sunt, în teorie, cunoscute de toată lumea. Mașina trebuie să fie pregătită, să aibă instrumentele funcționale, baterie nouă, becuri de schimb, lopată de zăpadă, lanțuri și, eventual, o pungă cu nisip. Dar sunt și reguli mai puțin cunoscute, pe care trebuie să le aveți în vedere de acum înainte.

1. Cauciucurile de iarnă. Există o serie de cauciucuri de iarnă, așa cum există și anvelope all-season. Cele de iarnă standard sunt făcute, așa cum am învățat în ultimii ani din presă, dintr-un cauciuc mai moale, care să asigure aderența la temperaturi scăzute. Cu toate acestea, nu toate sunt foarte potrivite pentru zăpadă. Dacă locuiți într-o zonă în care ninge frecvent ori drumurile curente traversează astfel de zone, alegeți cu grijă cauciucurile. Cele cu profil accentuat, cu crampoane cu înălțime mai mare sunt mai potrivite. Cele mai bune au șanțuri speciale, desenate să descarce imediat zăpada acumulată pe anvelopă. Este clar însă că un cauciuc de vară va fi o mare problemă iarna, și nici un all-season nu se va descurca prea bine.

Dacă schimbați cauciucurile, cumpărați 4, chiar dacă nu conduceți o mașină AWD.

2. Vizibilitatea. Farurile, parbrizul, luneta sunt foarte importante pe vreme rea. Curățați-le bine înainte de a porni la drum, folosiți, dacă puteți, substanțe care împiedică formarea de gheață pe geam și utilizați la maximum instalația de încălzire pentru a preveni depunerea de gheață. Cumpărați ștergătoare noi. Odată oprită mașina pentru a curăța zăpada și gheața în mijlocul viscolului, lucrurile se pot înrăutăți și mai mult.

3. Aderența. Încercați în permanență să păstrați aderența, nu să derapați, chiar dacă această activitate poate părea distractivă. Învățați să utilizați eficient ABS-ul mașinii. Când frânați brusc pe o suprafață cu aderența scăzută, mecanismul ABS produce o serie nesfârșită de apăsări ale frânei. Asta vă permite să acționați direcția aproape fără probleme. Cu toate acestea, trebuie să știți cîteva lucruri. Nu abuzați de volan pentru a ocoli un obstacol. Virați cu moderație, în timp ce apăsați ferm frâna. O bracare a roților poate întâlni o bucată de asfalt curat, iar mașina ar putea zbura către șanț. Dacă simțiți că aveți controlul direcției, puteți slăbi ușor frâna, până când ABS-ul se simte mai rar în pedală. Exersați funcționarea frânei și direcției într-o zonă sigură, pentru vă obișnui cu distanțele și reacțiile mașinii.

Într-o mașină fără ABS, pentru că știm că mai circulă și astfel de mașini, toate aceste lucruri devin și mai dificile. Încercați să evitați blocarea roților, slăbind frâna imediat ce simțiți că patinează, și repetați apăsarea imediat.

4. Gheața. Dacă în locul zăpezii avem gheață, situația este de zece ori mai dificilă. Iar dacă este vorba despre „gheața neagră”, necazurile cresc. Dacă șoseaua pare lucioasă, probabil că așa și este. Teoretic, pe gheață nu mai există aderență, indiferent de cauciuc. Practic, există anvelope care reușesc să facă față unei astfel de situații ceva mai bine în comparație cu majoritatea. Există clasamente făcute în urma unor teste. De multe ori, este mai bine să așteptăm ca mașina să se oprească decât să căutăm soluții disperate. Dacă mașina subvirează, adică patinează înainte, deși ați sucit de volan, nu continuați să forțați direcția pentru că nu ajută la nimic. Cel mai important este să nu bruscați comenzile mașinii, indiferent de situație.

5. Tehnologia. Cumpărați o mașină cu ESP, dacă aveți ocazia, pentru că aveți mai multe șanse să evitați un aaccdent pe timp de iarnă. La fel, este mai bună o mașină cu tracțiune 4×4. Dar nu uitați că aceste sisteme nu fac miracole. Programele de stabilitate (ESP, ESC etc.) ajută foarte mult, mai ales la evitarea unei răstunări, la răsuciri, dar nu măresc aderența cauciucurilor și nici nu curăță gheața de pe șosea. Nici tracțiunea 4×4, care ajută la o accelerare mai bună, la un comportament mai bun în viraje, nu frânează mai repede decât o mașină 4×2.

Cele mai bune anvelope ale sezonului potrivit Tire Rack

Bridgestoen Blizzak

Continental Winter Contact

Dunlop SP Winter Sport 3D

GoodYear Ultra Grip

Michelin Pilot Alpin

Pentru gheață, sunt recomandate câteva dintre cele mai bune anvelope:

Dunlop Graspic

Good Year Ultra Grip Ice

Michelin X-Ice.

Cei care sunt nevoiți să circule doar pe gheață, pot utiliza anvelope cu cuie, însă folosirea lor este restricționată pe șosele curate:

Firestone Winterforce

General Altimax Arctic

Goodyear Ultra Grip Winter

Pirelli Winter Carving

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>