autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mie, Iul 2nd, 2014

Dacia și Renault aniversează 15 ani de alianță. Momentele cheie ale unei colaborări de succes

Dacia și Renault sunt împreună de 15 ani. Pe 2 iulie 1999, era parafat contractul de privatizare prin care francezii deveneau acționari majoritari. Un deceniu și jumătate mai târziu, metamorfoza este completă, constructorul argeșean depășind statutul de brand cu conotații locale, pentru a deveni un jucător cu adevărat relevant la nivel global. Momentele cheie ale colaborării.

Primul rod al colaborării dintre Dacia și Renault s-a numit SupeRNova. Derivată din modelul de concepție 100% românească Nova, acesta a fost lansat în ianuarie 2000. Renault și-a pus amprenta asupra părții tehnice, din banca de organe a grupului fiind preluate motorizarea 1.4 MPi și cutia de viteze cu cinci trepte, folosite deja cu succes de fratele de concern Clio.

Pe 1 mai 2001, Dacia intra sub tutela exclusivă a francezilor. Renault și-a mărit atunci participația deținută, de la cele 51 de procente inițiale, la peste 92%.

Un alt pas important pentru Dacia a fost modernizarea utilitarelor din seria Pick-up, celebrul papuc. În noiembrie 2002, era anunțață versiunea animată de dieselul aspirat Renault de 1,9 litri 62 Cp. Clienții puteau opta pentru versiuni cu tracțiune față, spate sau integrală.

solen

În martie 2003, era lansat modelul Solenza, disponibilă într-un singur tip de caroserie, alături de patru niveluri de echipare, Confort (5.100 euro), Rapsodie (5.450), Clima (6.100) si Scala (6.350). În esență, un facelift major al SupeRNovei, Solenza era echipată cu același motor pe benzină de 1,4 litri și 75 CP, de origine Renault. Modelul a fost bine primit de public. Tot în 2003, Renault își majorează din nou participația la capitalul Dacia, de data aceasta până la 99,4%.

Anul 2004 a fost unul de cotitură pentru Dacia. Pe 15 mai, Renault oprea producția tuturor modelelor derivate din bătrâna 1310, demarând, astfel, retehnologizarea completă a uzinei de la Mioveni în așteptarea primului model creat de la zero de Renault, Logan.

logan

Debutul oficial al acestuia a avut loc în iulie, primele livrări fiind onorate două luni mai târziu, în septembrie. Succesul a fost imens, comenzile inițiale depășind cadența de 50.000 de unitati preconizată pentru ultimele patru luni ale anului respectiv.

Pe 29 martie 2005, Dacia inaugura la Mioveni platforma ILN (International Logistics Network), cel mai mare centru logistic de la nivelul întregului grup Renault, la vremea respectivă. Rețeaua de furnizori auto s-a dezvoltat puternic, majoritatea inaugurând facilități de producție chiar în perimetrul platformei industriale de la Mioveni sau în regiunea Pitești. În iunie, Dacia lansa modelul Logan pe piețele din Europa Occidentală, iar pe 8 septembrie anunța prima variantă diesel din gamă, 1.5 dCi/65 CP.

În septembrie 2006, Dacia anunța un nivel de echipare superior, Prestige, precum și cel mai puternic motor din gamă, o unitate aspirată pe benzină 1.6 16V care dezvolta 105 CP.

mcv

În octombrie, a debutat noul MCV, prima Dacia care putea acomoda până la 7 pasageri, modelul fiind versiunea de serie a conceptului Steppe, prezentat în martie, la Salonul Auto de la Geneva.

Versiunea Van a lui Logan vedea lumina zilei în februarie 2007. Aceasta utiliza același tip de caroserie precum Logan MCV, devenind, însă, prin renunțarea la geamurile laterale/spate și la banchetă, o autoutilitară veritabilă, destinată transportului de mărfuri. În mai se lansa prima variantă oficială alimentată cu GPL a sedanului Logan. Tot în 2007, Dacia anunța asamblarea automobilului cu numărul trei milioane.

san

În martie 2008, la Geneva, era prezentat primul hatchback creat pe platforma lui Logan, Dacia Sandero. În februarie se lansa Logan Pick-up, iar în iunie, erau livrate primele exemplare Sandero. Luna iulie a adus primul facelift din cariera lui Logan.

duss

Ofensiva continuă în 2009 cu prezentarea conceptului Duster la Geneva. Pe 15 mai, Dacia lansa modelul cu iz de crossover Sandero Stepway, la Barcelona.

O altă premieră importantă s-a consumat un an mai târziu. În mai 2010, Dacia lansa primul său SUV, Duster, model ce avea să devină, în scurt timp, unul dintre cele mai bine vândute din istoria brandului, la nivel internațional.

În martie 2011, era celebrat un nou hotar de producție, Dacia anunțând fabricarea a 4.000.000 de mașini. Pe 12 octombrie 2011, Dacia producea cutia de viteze cu numărul 2 milioane. Pragul a fost depășit de Uzina Mecanica si Sasiuri Dacia (UMCD) la aproximativ zece ani de la lansarea acestui tip de transmisie, cunoscută sub numele de cod JH.

log

Anul 2012 a adus primenirea gamei Logan/Sandero. Dacia lansa în septembrie, la Salonul de la Paris, a doua generatie a modelelor Logan, Sandero si Sandero Stepway. Premiera locală avea loc o lună mai târziu, pe 13 noiembrie, în cadrul unui eveniment grandios la care lua parte și președintele Traian Băsescu.

dus

În septembrie 2013, SUV-ul Duster era supus primei operații de facelift din carieră. Pe 17 octombrie, Dacia lansa deja pe piața locală versiunea restilizată a SUV-ului Duster, la un pret de pornire mai mic cu 350 de euro.

Cel mai recent, dar nu și cel din urmă moment cheie al alianței Dacia-Renault este reprezentat de atingerea unui nou prag istoric de producție, automobilul cu numărul 5 milioane părăsind în urmă cu mai puțin de două săptămâni, pe data de 6 mai, liniile de asamblare ale uzinei de la Mioveni.

5000

Fondată în 1966, uzina de la Mioveni a atins primul hotar de producție istoric, cel de 1 milion de autovehicule, în urmă cu aproape trei decenii, în anul 1985, iar modelul vedetă a fost berlina 1310. Borna cu numărul 2 milioane a fost depășită abia în 1998, cu un an înainte ca Dacia să intre sub umbrela grupului Renault, mașina care avea să intre în istoria fabricii argeșene fiind un pick-up 1307 cu cabină dublă. În 2007, uzina Dacia își trecea în palmares cel de-al treilea milion, iar în 2011, pe cel de-al patrulea.

Cadența de producție a uzinei de la Mioveni se ridică la aproximativ 350.000 de vehicule pe an, în 2013, peste 93% din producţie fiind trimisă la export.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>