autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: vin, Oct 4th, 2013

Cum a reușit statul român să nu mai încaseze penalități de la Ford

Ford România și statul român au rezolvat problema unor penalități de 14 milioane de euro, pe care producătorul de automobile ar fi trebuit să le plătească pentru nerespectarea contractului de privatizare. Gazeta de Sud a publicat un articol extrem de bine documentat legat de procedura aleasă de cele două părți.

Pe scurt, Ford a dat în judecată guvernul pentru plata a 15 milioane de euro, sume necesare decontaminării pânzei freatice de sub uzină. Nu mai trebuie să precizăm că respectiva contaminare a fost făcută de Daewoo. Penalitățile datorate de Ford prin contract, pentru că nu a ajuns la ritmul de producție la care s-a angajat prin contract, sunt de 14 milioane de euro.

Ford România a dat în judecată România la Curtea de Arbitraj Internaţional de la Paris, însă speța nu a fost finalizată. Guvernul României se așteaptă, probabil, să piardă procesul, astfel a emis deja o Ordonanță de Urgență, prin care este de acord să plătească banii pentru decontaminare și să se compenseze astfel cu sumele pe care ar fi trebuit să le primească de la Ford. Procedeul va fi simplu, după cum spune ordonanța: va fi deschis un cont în care Ford va depune banii pentru penalități, după care va putea să-i cheltuiască liniștiți în contul decontaminării.

„Conform prevederilor Contractului de Vânzare-Cumpărare de Acţiuni și ale Legii nr. 36/ 2008, Ford are dreptul de a recupera costurile efectuate în legătură cu contaminările de mediu existente la data privatizării. Având în vedere prevederile Contractului de Vânzare-Cumpărare de Acţiuni, Ford și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) au ajuns la un acord de a implementa un mecanism de compensare a valorii penalităţii datorate de Ford pentru neîndeplinirea nivelului de producţie asumat pentru 31 decembrie 2012, cu valoarea costurilor aferente acţiunilor de remediere a contaminării“, a declarat pentru Gazeta de Sud Ana Maria Timiş, PR manager Ford România.

Povestea are legătură cu chestiunea ajutoarelor de stat acordate Ford, aflate sub stricta supraveghere a Comisiei Europene. Potrivit contractului de privatizare, ajutorul trebuia să se ridice la valoarea de 157 milioane de euro. Nerespectarea volumelor de producție asumate a diminuat progresiv acest ajutor până la un total de 75 milioane de euro, din care au fost deja plătiți de statul român 37 milioane euro. Dacă nu intervenea această compensare, restul de 38 de milioane rămas s-ar fi diminuat din nou, cu 14 milioane euro.

Citiți mai multe detalii despre acest subiect în GAZETA DE SUD – ” Ford se pupă cu statul român în scandalul datoriilor”, un articol semnat de Ramona Olaru.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>