autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mie, mart. 14th, 2012

Bosch: Peste 60% din autoturismele produse în Europa sunt echipate cu ESP

Sistemul ESP va deveni, din octombrie 2014, obligatoriu pentru echiparea tuturor autovehiculelor noi produse în Uniunea Europeană. Prevederea se aplică de la finalul anului trecut pentru toate modelele noi introduce pe piaţă de către producătorii europeni.

Potrivit producătorului german de componente şi tehnologie auto Bosh, prevederea care impune echiparea obligatorie cu sistemul ESP face parte din strategia Comisiei Europene de a creşte siguranţa în traficul rutier.

“ESP poate preveni până la 80 din accidentele provocate de derapaje. Este cel mai important sistem de siguranţă din dotarea unui autovehicul după centura de siguranţă”, a declarat Dr. Werner Struth, preşedintele Diviziei de Control al şasiului din cadrul Bosch.

Potrivit reprezentanţilor Bosch, în Europa 63 din autoturismele şi autovehiculele comerciale uşoare noi produse sunt echipate cu sistemul ESP în timp ce la nivel mondial acest indicator nu depăşeşte 41.

Potrivit Bosch, din 2013 cel puţin jumătate din vehiculele noi produse vor avea în echiparea standard sistemul de siguranţă ESP.

De altfel, Bosch este compania care a dezvoltat acest sistem şi la introdus în producţia de serie încă din anul 1995. ESP – programul electronic de stabilitate, contribuie la menţinerea traiectoriei autovehiculului în funcţie de comenzile şoferului, o serie de senzori inteligenţi verificând acest lucru de 25 de ori pe secundă. Corecţiile se realizează, în cazul în care traiectoria nu este corectă, prin reducerea cuplului motor sau prin frânarea individuală a fiecărei roţi, în funcţie de necesitate.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>