autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mar, iul. 31st, 2012

BMW X6 – 3.0 litri xDrive40d face-lift (2008 – prezent)

După 4 ani de glorie, BMW X6 a primit un face-lift discret, suficient pentru a-și continua viața încă 3 ani

Istoric

BMW are o istorie scurtă, dar agresivă, în materie de SUV-uri, cu un celebru X3, care a făcut carieră, apoi X5, care a rafinat ideea de SUV premium de mari dimensiuni, pentru ca apoi X6 să vină și să lase cu gurile căscate atât fanii cât și inamicii mărcii bavareze, datorită conceptului inovator de SUV Coupe, denumit oficial SAV (Sport Activity Vehicle).

Design

Face-liftul lui X6 este de fapt o revizuire a modelului din punct de vedere tehnic, deoarece din punct de vedere estetic diferențele le găsești cu mare greutate. La partea frontală, proiectoarele au fost mutate câțiva centimetri, interiorul farurilor a fost reproiectat, pentru a genera mai multă profunzime, iar grila radiatorului a fost și ea redesenată discret, prin imprimarea unui unghi barelor verticale. În plus, luminile sunt de tip LED, inclusiv la partea din spate, unde stopurile au fost și ele reporiectate în interior, pentru a găzdui noile tipuri de lumini. În rest, totul rămâne așa cum era, cu același design spectaculos, curajos, care aduce proporțiile și liniile unui coupe în lumea SUV-urilor. A apărut și o opțiune nouă, capota „powerdome”, capota umflată, similară cu cea ce la versiunea hybrid.

Confort

Nici la interior lucrurile nu s-au schimbat. De fapt, s-au schimbat unele materiale, cum ar fi pielea Nevada în culoare Vermillon Red sau culorile Black și Ebony White pentru pielea Napa. Bancheta spate opțională cu 3 locuri este ceea ce pot obține cumpărătorii care vor să transporte mai mulți copii în spate, deoarece standard, X6 rămâne o mașină cu 4 locuri bine evidențiate, extrem de confortabile și cu un profil ușor sport. Senzația generală în habitaclu este, de fiecare dată când urci la volan, una fără cusur, drumul până la lux fiind foarte, foarte scurt.

Funcționalitate

La volan, lucrurile se regăsesc în poziția în care le cunoaște orice posesor de BMW, fără evoluții după facelift: comenzile pe volan, joystick-ul pe consolă, display-ul de 7 inci în bord. Vizibilitatea este bună, influențată de poziția pe care o alegi la volan: dacă vrei o poziție mai joasă, potrivită cu spiritul sportiv al mașinii, vei pierde câțiva centimetri din drum. Dacă vrei să vezi bine și ridici scaunul, vei trăi cu senzația unui SUV clasic, ușor cocoțat. Spațiile de depozitare în habitaclu sunt în continuare în suferință, în timp ce portbagajul cu cei peste 500 litri (cu aproximativ 100i mai mic decât cel de la X5) este suficient pentru o familie 2+2.

Performanțe

Motorul testat a fost cel al versiunii xDrive40d, respectiv 3 litri, 6 cilindri în linie, 306 cai putere, un propulsor cunoscut, testat și foarte bine vândut în România. Este poate cel mai spectaculos motor diesel de la BMW, concurând la popularitate (fără să aibă pretenția că îl egalează) cu V8 pe benzină. Deși cifrele de dinamică sunt cunoscute și ele publicului, să amintim că cele 6,5 secunde de accelerație până la viteza de 100 km/h sunt reale, se simt pe deplin și te fac să nu uiți că te afli într-un BMW. Cutia automată, secvențială, cu comenzi pe padele, e un fel de bonus de bună purtare, pentru că schimbă repede și automat și manual, în funcție de preferințele șoferului, pune la dispoziție 600 Nm de cuplu încă de la circa 1500 rpm, pe care are grijă să-i simți permanent. Cât privește consumul, cifrele oficiale sunt 7,5 litri/100 km mediu, corespunzător unor emisii de 198 g/km, consum obținut din 8,8 litri urban și 6,8 litri extraurban. În realitate lucrurile stau cu 2 puncte peste, sau chiar mai mult, în funcție de stilul de condus.

Manevrabilitate

E destul de inutil să analizezi un X6 la manevrabilitate, după ce, timp de 4 ani, a fost apreciată unanim de critici și analiști drept una dintre cele mai stabile și manevrabile mașini de serie, nu doar între SUV-uri, ci din toată gama de autoturisme. Cum lucrurile nu s-au schimbat nici aici, am avut plăcerea să redescopăr pe șoselele ‚județene’ ale Germaniei plăcerea de a „trage” de mașină pe viraje, poate-poate va scoate la iveală vreo slăbiciune și va derapa. Evident, fiind vorba despre un xDrive, intenția a fost una ridicolă și sortită eșecului, atâta timp cât vitezele au fost unele destul de legale și limitate de traficul german. Dynamic Performance Control este al doilea vinovat de acest final plictisitor, deoarece computerul din spatele acestei denumiri face posibil ca roțile să beneficieze fiecare exact de atâta cuplu cât e nevoie pentru ca mașina să parcurgă trasa ideală.

Siguranță

EuroNCAP n-a testat niciodată un X6, iar asta n-ar trebui să fie o problemă, pentru că pot fi asimilate rezultatele lui X5, cele două modele fiind înrudite. Dar nici X5 n-a mai fost testat de 9 ani, de când a primit 4 stele, pentru că nu avea reminder de centură. Altfel, mașina nu are cum să nu ia 5 stele la orice fel de test, din cel puțin două motive: are o structură inovatoare a caroseriei, concepută special pentru a prelua și a absorbi șocurile, mult superioară producătorilor de volum care au 5 stele, și are o serie de tehnologii active, încât ar putea oferi și altor mașini, pentru a accede în categoria celor cu punctaj maxim.

Tehnologie

Iar la capitolul tehnologie putem descrie câteva din sistemele electronice de care dispune X6, standard sau opțional, pen tru a proteja viața pasagerilor. De la tetierele active, la Dynamic Performance Control, de la Lane Departure, la Side View, toate regăsite și pe alte modele BMW, sunt gdageturi ce ne fac viața nu doar mai frumoasă ci și mai sigură.

Concurență

Ca de obicei, când testăm un autoturism special, descoperim că nu are concurență. X6 concurează cu toate SUV-urile din clasa mare și în același timp nu concurează cu niciunul. De fapt există un singur model cu aproape aceleași trăsături, Porsche Cayenne, care, deși este un Porsche, este cel mai cuminte din toată gama constructorului german. Unii îl mai compară și cu Range Rover Sport, mie mi se pare o comparație forțată, a unui halterofil cu un sprinter de 100 m. Lungimea de 4,87 metri o încadrează în segmentul amintit, însă arhitectura 2+2 o face unică.

Costuri

Prețul de cumpărare este mai mare decât cel al lui X5 în configurație identică, ceea ce este normal, și este și mai mare decât cel al concurenței amintite.Costurile de întreținere sunt mari, specifice unei mărci premium, dar compensează cu valoarea de revânzare, extrem de bună, care aproape că transformă mașina într-o investiție. Glumeam, evident, pentru că devalorizarea este de aproximativ 50 în 4 ani. Motorul de 3 litri aduce și un impozit mai mare, circa 500 de euro anual, în timp ce taxa de înmatriculare este de 600 de euro. CASCO este de asemenea foarte scump, aproape 3.000 de euro anual, cu plata integrală, din cauza valorii vehiculului, astfel că putem spune că X6 nu este pentru oricine.

Concluzii

Vorbim despre un automobil de excepție, construit de BMW pentru a acoperi o nișă ce s-a dovedit a fi, în final, un segment în sine, care a vândut peste 150.000 de unități până anul trecut și se apropie de 200.000 anul acesta. Satisface multe exigențe dar poate fi refuzat de mulți dintre cei care și l-ar putea permite dar vor mai mult spațiu.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>