autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: mie, Feb 12th, 2014

Audi S1, primele informații și imagini oficiale (VIDEO)

Audi S1 readuce în actualitate un nume celebru, de data aceasta sub forma versiunii sport a micului A1. Odată cu acesta este lansat și S1 Sportback, caroseria cu patru uși a acestui model.

Ambele automobile vor fi echipate cu un nou motor, de 2.0 litri și 231 CP, respectiv, 370 Nm. Combinația incredibilă de putere, cuplu și greutate aduce cifre de performanță pe măsură: 5,8 secunde accelerația de la 0 la 100 km/h. În același timp, consumul declarat va fi de numai 7 litri/100 km. Audi S1 aduce și o premieră din punct de vedere al tracțiunii: este primul model din clasa supermini cu tracțiune integrală.

Audi promovează noul model S1 folosindu-se de celebrul Audi S1, un automobil de competiție care a dominat WRC în anii ’80.

Din punct de vedere al tehnologiei, noul Audi S1 beneficiază de cele mai avansate setări și componente capabile să-i confere un comportament sportiv și în același timp sigur: suspensia, direcția, mai multe componente ale punților, sistemul de frânare, au fost redesenate pentru acest model, și sunt completate de ambreiajul hidraulic ce acționează pe puntea spate. Cuplul este transmis mai departe prin intermediul unui diferențial blocabil electronic, controlat de sistemul ESP avansat, care poate fi decuplat în două trepte. Anvelopele standard sunt 215/40 R17 și opțional 225/35 R18.

Interiorul va fi disponibil cu variante de culori închise, cu un negru dominant. Scaunele pot fi echipate, opțional, cu tetiere sport. Tot opțional poate fi ales interiorul quattro, ca și sistemul MMI sau Audi connect, cu sistem Wi-Fi. Prețul pentru Germania este de 29.950 euro, repsectiv, 30.800 euro pentru S1 Sportback.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>