autoindustry.ro Web analytics

Publicat la: vin, Mai 16th, 2014

Audi A3 Clubsport Quattro Concept – 525 CP pentru precusorul viitorului RS3 Sedan

Audi clarifică potențialul viitorului RS3 Sedan și aduce la Worthersee (28-31 mai) o versiune extremă de 525 CP a limuzinei compacte. Puterea record pentru un model de talia lui A3 este furnizată de un motor TFSI de 2,5 litri și 600 Nm, cu un raport impresionant de 210 CP per litru.

Viteza maximă depășește pragul de 310 km/h, iar accelerația de la 0 la 100 km/h este realizată în 3,6 secunde, Audi A3 Clubsport Quattro Concept fiind cu 1,3 secunde mai rapid decât modelul S3 de serie.

Cifrele demne de un supercar nu ar fi putut deveni realitate fără intervenția inginerilor Audi. Printre modificările confirmate de șeful de cercetare și dezvoltare Ulrich Hackenberg se numără montarea unui turbocompresor ceva mai generos, care funcționează la o presiune de 1,5 bari, sisteme de admisie și evacuare mărite și o ordine de aprindere aparte, 1-2-4-5-3.

Greutatea totală este estimată la 1.575 kg, astfel că noul Audi A3 Clubsport Quattro Concept se laudă cu un raport putere/greutate de 343 CP/tonă, valoare identică cea cea afișată de versiunea de top V10 a supercarului R8.

Tracțiunea integrală Quattro de tip Haldex este standard, rezervele discreționare de putere și cuplu fiind transmise ambelor punți cu ajutorul unei transmisii S tronic cu dublu ambreiaj și șapte rapoarte. Cutia beneficiază de un raport final unic și funcție integrată de launch-control, în timp ce sistemul Torque Vectoring asigură o distribuție ideală a cuplului la roți.

Comparativ cu S3, garda la sol a fost redusă cu 10 mm, iar discurile de frână clasice au fost înlocuite cu unele ceramice, cu diametrul de 370 mm. Bineînțeles, tăria amortizoarelor poate fi reglată după bunul plac al șoferului. O altă premieră este Airbrake, în esență, un eleron activ care reduce cu până la 12 metri distanța de frânare la viteze de peste 250 km/h.

Pentru impresia artistică, Audi a înzestrat noul A3 Clubsport Quattro Concept cu o nuanță exterioară exclusivă, intitulată Magnetic Blue, și diverse elemente realizate din CFRP, plastic ranforsat cu fibră de carbon, trament de care beneficiază capota, pragurile și difuzoarele de aer integrate în barele de protecție. Prezența scenică deosebită este susținută de grila față tip fagure, evacuarea dublă și bosajele evazate ale roților, care anunță modificări ample ale ecartamentelor față și spate.

Oficial, Audi A3 Clubsport Quattro Concept nu va depăși stadiul de prototip, fiind, însă, un adevărat banc de probe pentru tehnologiile și elementele stilistice destinate viitoarelor modele ale mărcii, printre care și noul RS3 Sedan, confirmat pentru 2015.

Lasă un comentariu

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>